Vreme de cincisprezece ani 1957-1972, Cioran a umplut treizeci si patru de caiete cu insemnari. Ele au fost gasite dupa moartea autorului de Simone Boué, prietena sa de o viata, si au fost publicate, in 1997, la Gallimard. Nu avem de-a face cu un jurnal propriu-zis, desi numeroase insemnari sunt datate. Ne gasim mai degraba in fata
Vreme de cincisprezece ani 1957-1972, Cioran a umplut treizeci si patru de caiete cu insemnari. Ele au fost gasite dupa moartea autorului de Simone Boué, prietena sa de o viata, si au fost publicate, in 1997, la Gallimard. Nu avem de-a face cu un jurnal propriu-zis, desi numeroase insemnari sunt datate. Ne gasim mai degraba in fata
Vreme de cincisprezece ani 1957-1972, Cioran a umplut treizeci si patru de caiete cu insemnari. Ele au fost gasite dupa moartea autorului de Simone Boué, prietena sa de o viata, si au fost publicate, in 1997, la Gallimard. Nu avem de-a face cu un jurnal propriu-zis, desi numeroase insemnari sunt datate. Ne gasim mai degraba in fata
Volumul, care include transcrierea inregistrarii a doua din cele aproximativ patru ore de conversatie purtata intre Emil Cioran, Luca Pitu si Sorin Antohi acasa la Cioran, pe 5 octombrie 1991, documenteaza unele dintre temele cioraniene intr-un mod mai autentic decat interviurile formale.
Am scris o carticica intitulata Silogismele amaraciunii, cuprinde lucruri insolente, am scris-o imediat dupa razboi, cand eram foarte sarac si foarte cinic. Cand a aparut cartea era la putina vreme dupa aparitia Tratatului de descompunere, si
„Nimic nu va putea sa-mi scoata din minte ca lumea asta e fructul unui zeu tenebros ce-si prelungeste umbra in mine, si ca misiunea mea este sa duc la ultimele consecinte blestemul ce apasa asupra lui si a operei sale. “ – Emil Cioran