O dragoste
Dino Buzzati
Romanul O dragoste a fost ecranizat in 1965, in regia lui Gianni Vernuccio.
Arhitectul Antonio Dorigo, ajuns aproape de mijlocul vietii, este un celibatar misogin, convins ca aspectul sau fizic il defavorizeaza. Asa, cel putin, isi explica el relatiile exclusive cu prostituate, relatii cultivate, din ipocrizie de casta, in apartamentul unei proxenete, deghizata ea insasi in patroana de boutique. In aceasta atmosfera de ambiguitate si promiscuitate camuflata, Antonio Dorigo o cunoaste pe Laide, o balerina adolescenta din corpul de balet al teatrului Scala, prostituata care, inca de la inceputul unei relatii venale, ii suscita un interes ce culmineaza cu o iubire obsesiva. Dependenta afectiva si carnala a barbatului fata de tanara femeie fara scrupule si un intristator vid afectiv se transforma intr-o servitute umilitoare.
Dino Buzzati (1906-1972), fiul unui profesor de drept international si al unei descendente din nobilimea venetiana, s-a nascut la Belluno, in apropierea Alpilor Dolomiti. Poate nu intamplator muntele va ramane, in geografia launtrica a scriitorului, un spatiu privilegiat, un topos in care misterul romantic, conectat la fluxul cosmic, potenteaza tensiunile interioare si se obiectiveaza literar. Dupa studii de drept la Milano, devine redactor la Corriere della Sera, unde va lucra pana la sfarsitul vietii. Prin cronicile si reportajele sale (in 1939 este trimisul special al ziarului in Etiopia, iar intre 1940 si 1942 il gasim corespondent de razboi in marina militara), Buzzati a fondat o noua scoala de jurnalism. Romantismul de factura germana atribuit primelor sale romane, Barnabo, omul muntilor (1933) si Secretul Padurii Batrane (1935), este inlocuit in Desertul tatarilor (1940) cu un existentialism de perceptie abisala, „nevrotica“, a lumii inconjuratoare, unde descifrarea realitatii se realizeaza in codul semanticii kafkiene. De sorginte kafkiana sunt si multe dintre textele reunite in Saizeci de povestiri (1958), volum care i-a adus premiul Strega. Autor de librete muzicale si numeroase piese de teatru (Un caz clinic este pusa in scena de Giorgio Strehler la Piccolo Teatro din Milano, apoi la teatrul parizian La Bruyere, in traducerea lui Camus), Buzzati imbogateste substantial peisajul literar italian al celui de-al saptelea deceniu cu romanele Marele portret (1960) si O dragoste (1963). Proza scurta a aceluiasi deceniu e reunita, in 1966, in volumul Monstrul Colombre si alte cincizeci de povestiri. Se casatoreste in 1966 cu Almerina Antoniazzi. Moare la 28 ianuarie 1972, in clinica La Madonnina din Milano. Considerat, la o lectura superficiala, povestea unei pasiuni scandaloase, O dragoste analizeaza, de fapt, progresia obsesionala a perceptiei senectutii si falimentului biologic cu care se confrunta protagonistul. Romanul a fost ecranizat, in 1965, de Gianni Vernuccio.
