Intre Scylla si Charybda

 Mihai Eminescu

  • Editura: Litera
  • Colectia: Biblioteca pentru toti
  • ISBN EPUB: 978-606-600-352-0
  • ISBN PDF: 600-352-0
  • Formate: ePub si MOBI
  • Compatibil cu: PC/Mac, iPad/iPhone, Android, Nook, Sony, Trekstor

Există în activitatea publicistică a lui Eminescu trei perioade distincte în cadrul cărora putem fixa ÅŸi câteva momente mai semnificative pentru o problemă sau alta. Criteriul de bază pe care ne întemeiem în periodizarea noastră îl constituie schimbările intervenite în statutul personal al poetului în cursul activităţii sale scriitoriceÅŸti, schimbări care hotărăsc în fond orientarea ÅŸi caracterul ei. Publicistica eminesciană din prima perioadă se circumscrie între ianuarie 1870, când publică primul articol, O scriere critică în Albina din Pesta ÅŸi mai 1876, când intră în redacÅ£ia Curierului de IaÅŸi, foaia ieÅŸeană. Vom distinge aici o publicistică a epocii studiilor universitare la Viena, când Eminescu colaborează la publicaÅ£iile românilor din Imperiul austro-ungar ÅŸi se situează pe poziÅ£iile acestora în apărarea instituÅ£iilor culturale, critică dualismul ÅŸi se afirmă ca un exponent al „tinerilor” în lupta pentru înfăptuirea idealului de unitate naÅ£ională a poporului român. Eminescu se manifestă în direcÅ£ii multiple, de la articolul pe teme culturale la editorialul de orientare politică ÅŸi lansarea de apeluri către public pentru solidaritatea naÅ£ională. PoziÅ£ia sa este a tânărului intelectual român, însufleÅ£it de lupta poporului său ÅŸi acest avânt tineresc se reflectă ÅŸi în publicistica sa. Acestei prime perioade se impune să-i alăturăm ÅŸi un al doilea moment care coincide cu activitatea de bibliotecar la Biblioteca Centrală din IaÅŸi. Activitatea publicistică de acum este redusă ca extindere ÅŸi are, în chip evident, caracter cărturăresc. Eminescu Å£ine, tot acum, ÅŸi conferinÅ£a InfluenÅ£a austriacă asupra românilor din Principate, în care sintetizează ideile din articolele anterioare ÅŸi din însemnările din manuscrise ÅŸi schiÅ£ează un program pentru viitoarea sa activitate publicistică. Perioada a doua a gazetăriei lui Eminescu o înscriem între 19 mai 1876, când avem date sigure că poetul intră ca redactor la Curierul de IaÅŸi, ÅŸi ultima săptămână din octombrie 1877, când părăseÅŸte redacÅ£ia foii ieÅŸene. Se produce acum o schimbare fundamentală în statutul personal al poetului, în sensul că devine ziarist profesionist. Foaia ieÅŸeană era, pe de altă parte, o publicaÅ£ie oficială, cu o apariÅ£ie de trei ori pe săptămână ÅŸi care rezervă părÅ£ii neoficiale, din cele patru pagini, una singură. ConcepÅ£ia lui Eminescu despre menirea ziarelor este cea a înaintaÅŸilor săi Asachi, Kogălniceanu, Alecsandri, Negruzzi, care făceau din publicaÅ£iile lor organe de presă cu caracter enciclopedic. Pe acest drum merge ÅŸi Eminescu ÅŸi în acea singură pagină o unei foi oficiale face cronică de politică externă, cronică de politică internă, cronică culturală, cronică dramatică ÅŸi artistică. Nicăieri în gazetăria lui Eminescu nu se vede mai bine ca la Curierul de IaÅŸi ce poate realiza geniul cu mijloace materiale reduse ÅŸi într-un spaÅ£iu tipografic restrâns. Activitatea publicistică a poetului surprinde prin diversitatea problemelor abordate, prin seriozitatea ÅŸi buna informare ÅŸi prin modul de-a polemiza în chestiunile controversate. Aici, la Curierul de IaÅŸi – ÅŸi nu la Timpul – îl găsim pe Eminescu cronicarul de politică externă, cronicarul cultural ÅŸi cronicarul dramatic. Perioada a treia a gazetăriei lui Eminescu este cuprinsă între octombrie 1877, data intrării în redacÅ£ia Timpului, cotidianul bucureÅŸtean, ÅŸi iunie 1883, prăbuÅŸirea sa intelectuală. Aparent nu se schimbă nimic în statutul personal al poetului, de vreme ce trece ca ziarist profesionist de la foaia ieÅŸeană la cotidianul bucureÅŸtean. Åži totuÅŸi situaÅ£ia nu se prezintă aÅŸa. Poetul intră în redacÅ£ia Timpului, ca simplu redactor, cum era ÅŸi I. Slavici, la chemarea căruia părăseÅŸte foaia ieÅŸeană, trece apoi în fruntea ziarului, ca redactor-ÅŸef, ca să ocupe, în final, postul de prim-redactor. Eminescu îÅŸi asumă sarcina, la intrarea în redacÅ£ia Timpului, să facă cronica de politică internă ÅŸi se ocupă cu intermitenÅ£e de evenimentele internaÅ£ionale ÅŸi de miÅŸcarea culturală. Publicistica sa cunoaÅŸte, sub aspectul diversităţii, o îngustare evidentă în raport cu cea de la foaia ieÅŸeană. Dar dacă la cotidianul bucureÅŸtean nu ne întâmpină peisajul caleidoscopic din foaia ieÅŸeană, se impune atenÅ£iei încă din primele articole amplificarea discursului critic ÅŸi verva polemică. Publicistica eminesciană cunoaÅŸte desfăşurarea cea mai largă între februarie 1880 ÅŸi decembrie 1881. Acum Eminescu este redactor-ÅŸef al cotidianului bucureÅŸtean ÅŸi îl transformă în organ de presă al orientării sale politice. Poetul susÅ£ine, în zeci de articole, primatul muncii în promovarea în ierarhia socială, ia apărarea „claselor pozitive” ÅŸi critică în termeni necruţători „pătura superpusă” ÅŸi demagogia din viaÅ£a politică. Eminescu părăseÅŸte conducerea Timpului în ianuarie 1882, ca urmare a apropierii „sincerilor conservatori” de „sincerii liberali” ÅŸi a formării „opoziÅ£iei coalizate”. Poetul trece răspunderea conducerii ziarului lui Grigore G. Păucescu, membru marcant al „opoziÅ£iei coalizate” ÅŸi rămâne prim-redactor pentru partea politică. Colaborarea sa nu mai este la fel de susÅ£inută ca înainte de ianuarie 1882, asistăm la absenÅ£e din redacÅ£ie. Ziaristica poetului cunoaÅŸte ÅŸi un epilog, care se constituie din cele câteva articole publicate în România liberă ÅŸi Fântâna Blanduziei spre sfârÅŸitul vieÅ£ii.


Etichete: , , ,