Dune

 Frank Herbert

  • Editura: Nemira
  • Colectia: Nautilus SF
  • ISBN EPUB: 978-606-579-564-8
  • ISBN PDF: 978-606-579-565-5
  • Formate: ePub (Adobe DRM) sau PDF (Adobe DRM)
  • Compatibil cu: PC/Mac, iPad/iPhone, Android, Nook, Sony, Trekstor

„Cel mai important roman SF din toate timpurile. Este convingator, puternic, genial.“ – Robert A. Heinlein

„Un unicat in literatura Science Fiction… Nu se compara cu nimic, poate numai cu Stapanul inelelor.“ – Arthur C. Clarke

„In strafundul inconstientului sau, omul are intiparita nevoia de a descifra universul in termenii logicii. Numai ca universul real este intotdeauna cu un pas inaintea logicii.“ – Frank Herbert

Triumf suprem al imaginatiei, actiunea romanului cu care se deschide seria Dune, vanduta in milioane de exemplare in lumea intreaga, se desfasoara pe planeta Arrakis, unde Paul Atreides se va transforma in misteriosul Muad’Dib. Eroul se va razbuna pe cei care i-au tradat familia si va implini cel mai vechi si cel mai arzator vis al omenirii.

Combinatie uimitoare de aventura, spirit mistic si forta vizionara, prima carte din cea mai importanta serie din literatura SF este o lectura obligatorie pentru cititorii de toate varstele.

Frank Herbert (1920–1986) este unul dintre cei mai cunoscuti si mai apreciati scriitori SF din lume. Opera sa se numara printre scrierile clasice din literatura stiintifico-fantastica. Romanul Dune, primul din seria omonima, este cel mai bine vandut roman SF din toate timpurile. A fost publicat serializat in revista Analog, in 1963 si 1965, castigand Premiul Nebula si Premiul Hugo (1965). Cartea a cucerit imediat si critica de specialitate, si publicul larg, devenind din ce in ce mai populara. Dupa Dune, au urmat romanele Mantuitorul Dunei (1969) si Copiii Dunei (1976), care a devenit primul hardcover bestseller din istoria literaturii SF. Seria a continuat cu Imparatul-zeu al Dunei (1981), Ereticii Dunei (1984) si Canonicatul Dunei (1985).

In 1984, a ajuns pe marile ecrane filmul Dune, regizat de David Lynch si produs de Universal Pictures, iar mai tarziu seria a stat la baza mai multor ecranizari.

Dupa moartea autorului, care planuia sa continue cu un alt roman, Brian Herbert si Kevin J. Anderson aveau sa continue opera lui Frank Herbert scriind seriile Prelude to Dune (House Atreides – 1999, House Harkonnen – 2000, House Corrino – 2001), Legends of Dune (The Butlerian Jihad – 2002, The Machine Crusade – 2003 si The Battle of Corrin – 2004) si Heroes of Dune (Paul of Dune – 2008, The Winds of Dune – 2009, Sisterhood of Dune – 2012).


Etichete: , , ,